Istoria, simbolistica și magia trandafirilor

Bine ați venit în lumea magică a trandafirilor!


      Este important de știut că trandafirii există pe pământ de aproximativ 40 de milioane de ani, această vechime fiind dovedită cu fosile ale acestora descoperite în Colorado. Un alt aspect deosebit al trandafirilor, este că sunt foarte longevivi, drept urmare, un soi de trandafir din Germania, se găsește și azi pe zidurile Catedralei Hildesheim, după 1000 de ani.

      Încă din antichitate, trandafirii au fost apreciați pentru frumusețea lor, mirosul sublim și intens, precum și proprietățile terapeutice pe care aceste minunate flori le conțin. Poeții, compozitorii și marile iubiri au fost inspirate, acompaniate și însoțite de magia acestor sublime și extraordinare flori. Și pe bună dreptate, recunoaștem că ori de câte ori primim sau observăm trandafiri, starea noastră de bine este instantanee la vederea frumuseții lor, parcă te hipnotizează pe loc.

      Trandafirii au o istorie relevantă care atestă semnificația profundă și spirituală a puterii și cadrului magic pe care-l creează prin prezența lor. Încă din era pre-creștină, trandafirii erau chemați în calitate de ”martor” al unui legământ sau jurământ, ca simbol al păstrării secretului sau asigurarea confidențialității. Câtă demnitate, eleganță și prestanță păstrează aceste minunate flori, câtă istorie impresionantă au influențat prin prezența lor în locuri tainice.

      În Epoca Victoriană, perioada domniei reginei Victoria a Regatului Unit, (20 iunie 1837 până pe 22 ianuarie 1901) datorită regulilor foarte stricte de înaltă clasă și eleganță, aceste flori, erau prezente la toate evenimentele, în mod obligatoriu, și toate grădinile regale aveau trandafiri în toate culorile pentru rafinamentul, eleganța și frumusețea spațiului.  

      Chiar și astăzi frumusețea lor ne impresionează, ne captează atenția, ne hipnotizează și parcă creează un spațiu special în inimioara amintirilor noastre și ne invită să retrăim cele mai intense momente de iubire, astfel, prin apariția zâmbetului și a stării de bine, trandafirii își îndeplinesc cu desăvârșire, misiunea de a inspira omenirea către dulcele maiestuos și binefăcător sentiment de iubire.

   

 
 În imagine este un trandafir dedicat Prințesei Charlene de Monaco și care-i poartă numele, captivând prin frumusețe și culoare. Acest soi extraordinar de trandafir teahibrid cu flori mari Princesse Charlene de Monaco a primit deja 6 medalii, printre care de 3 ori «coupe du Parfum» și medalia de aur la concursul internațional «Roses Nouvelles» de la Geneva. Mai multe aflați aici:  Princesse Charlene de Monaco

O melodie superbă! https://www.youtube.com/watch?v=B6hvPK2ze58

 

*Dacă doriți să vă ținem la curent cu informații și sfaturi utile pentru întreținerea trandafirlor abonează-te la newsletter-ul Famous Roses.
Formularul pentru abonare îl găsiți în josul paginii .

DESCOPERĂ FAMOUS ROSES >

🏆 La Famous Roses beneficiați de GARANȚIE pentru prindere și culoare!
🏆 Peste 100+ de soiuri de trandafiri medaliați și celebri în întreaga lume!
🏆 Toți trandafirii Famous Roses înfloresc repetat iar parfumul unora ne dă pe spate!

 

Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.