Abraham Darby
- În stoc
- În așteptarea stocului
Află de ce → Închide ↑
Trandafirii la rădăcină nudă trebuie scoși din câmp doar după ce au intrat în repaus vegetativ, s-au maturizat și sunt pregătiți pentru iarnă.
Dacă sunt scoși prea devreme, plantele sunt supuse unui stres inutil, iar lăstarii nu au timp să se maturizeze și să se „lemnifice”.
La sfârșitul toamnei, odată cu scăderea temperaturilor, creșterea încetinește, frunzele cad, iar lăstarii se lignifică – adică se maturizează și se „lemnifică”. Astfel, trandafirii intră în iarnă bine pregătiți pentru temperaturile scăzute.
Nu forțăm sezonul doar pentru a livra mai devreme. Așteptăm momentul potrivit din ciclul natural al plantei, astfel încât clientul să primească un trandafir bine maturizat, viguros și pregătit pentru iarnă.
Dar nu vor îngheța peste iarnă?
Tocmai de aceea îi scoatem din câmp după maturizarea lăstarilor, astfel încât trandafirii să fie bine pregătiți pentru iarnă.
Famous Roses oferă 180 de zile garanție la prindere pentru trandafirii la rădăcină nudă.
Anunță-mă când produsul revine în stoc
Iubitorii de soare sunt printre preferații noștri, aici, la Famous Roses. Legătura de rudenie dintre ei și soare este evidentă, se vede cu ochiul liber, mai ales atunci când înfloresc și aduc strălucire și căldură în fiecare grădină.
De Abraham Darby, operă a faimosului creator britanic David Austin, te poți bucura în orice moment al zilei. Însă, mulți iubitori de roze ne-au povestit că nuanțele de portocaliu-caisă, roz-coral și galben pictate pe florile sale mari, cupate, cu aproximativ 70 de petale se văd cel mai bine la apus. Se pare că atunci ceva magic se întâmplă. Atunci toată grădina capătă un aspect portocaliu-roșiatic și dintre toți trandafirii, pare că Abraham Darby strălucește cel mai tare.
Fiind un mare iubitor de soare, acest mirific floribunda pare că se încarcă cu lumină pe tot timpul zilei și, poate, așa se și explică de ce este unul dintre cei mai luminoși trandafiri. Despre parfumul său intens si bogat de fructe nu putem spune decât că este o plăcere pentru noi să îi simțim notele proaspete de fiecare dată când ne apropiem să-l îngrijim.
Și dacă ai deja un Abraham Darby în grădină, înțelegi perfect admirația noastră pentru un astfel de trandafir. Dacă nu, te invităm să-l descoperi și, cu siguranță, îți vei mulțumi mai târziu pentru alegerea inspirată.
Încă ceva! Mai trebuie să știi că Abraham Darby e un trandafir care înflorește repetat pe toată perioada sezonului și că, la maturitate, poate atinge înălțimi de 1.3 - 1.5 m.
Trandafirii de tip shrub sunt recunoscuți pentru creșterea lor arbustivă viguroasă, dezvoltându-se ca tufe de sine stătătoare care nu au nevoie de suport sau structuri de sprijin, așa cum se întâmplă în cazul trandafirilor urcători. Aceștia sunt ideali pentru a aduce volum grădinii, ocupând un spațiu mult mai generos față de hibrizii moderni și oferind un spectacol vizual bogat prin forma lor naturală și densă.
Recomandat pentru flori tăiate în vază și aranjamente florale. Floarea tăiată are o rezistență de aproximativ 5 zile.
Calitatea 1+ (premium). Tufele sunt de anul 2, sunt zdravene, obținute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi din lume la ora actuală. Acesta le oferă trandafirilor vigoare și o rezistență mare în timp.