Princess Astrid de Belgique
- În stoc
- În așteptarea stocului
Află de ce → Închide ↑
De ce livrăm în noiembrie?
Așteptăm ca trandafirii să intre în repaus vegetativ înainte de a-i scoate din câmp. Odată cu scăderea temperaturilor, creșterea încetinește, iar lăstarii se maturizează și se „lemnifică”, pregătind plantele pentru iarnă.
Scoaterea prea devreme întrerupe această pregătire și supune plantele unui stres inutil.
Nu forțăm sezonul doar pentru a livra mai devreme. Așteptăm momentul potrivit, ca tu să primești trandafiri bine maturizați și viguroși.
Pentru trandafirii la rădăcină nudă, ai 180 de zile garanție la prindere și creștere, alături de garanția soiului comandat.
Descriere
Află-i povestea
Un rond alb-crem lângă terasă și un parfum care îți dă un motiv bun să te ridici de la masă și să te apropii. Princess Astrid de Belgique aduce lumină în grădină, apoi te surprinde cu note de pară și litchi, urmate de accente condimentate. Un trandafir pe care îl remarci pentru flori și lângă care rămâi pentru parfum.
Citește mai multAfișează mai puțin
Imaginea de bijuterie i se potrivește: florile mari, alb-crem, pun în valoare un colț al grădinii fără să aibă nevoie de culori stridente. Într-un rond dedicat nuanțelor deschise sau ca exemplar individual, acest teahibrid Delbard atrage privirea prin luminozitate și prin forma generoasă a florilor.
Numele are și o întâlnire reală în spate. Trandafirul a fost botezat în Belgia, în 2018, în prezența Prințesei Astrid de Belgique. Dincolo de numele princiar, motivul pentru care îl aduci aproape de tine se află chiar în flori.
Parfumul este puternic și are mai multe lucruri de spus. Para și litchiul aduc partea fructată, piperul și anasonul dau accente condimentate, iar notele de iederă și trandafir completează compoziția. Aparține colecției Grands Parfums a casei Delbard, iar aici numele colecției își găsește un corespondent cât se poate de concret.
Princess Astrid de Belgique înflorește repetat, în valuri, până la primele înghețuri. Tufa cu port arbustiv ajunge la aproximativ 100–120 cm înălțime și se potrivește în ronduri, garduri vii joase sau plantată individual, într-un loc în care poți ajunge ușor lângă ea.
Are rezistență foarte bună la boli, o calitate importantă pentru un soi ales pentru frumusețea și parfumul florilor. Oferă-i minimum șase ore de soare direct pe zi și un sol bine drenat, în care apa nu băltește.
Iar dacă îi cauți locul în grădină, gândește-te unde ți-ar plăcea să faci o mică pauză. Lângă terasă, aproape de alee, la câțiva pași de casă. O bijuterie ca aceasta se poartă cel mai frumos în grădina în care îți petreci timpul.
Caracteristici
Cunoaște soiul înainte să-l plantezi.
Trandafirul și parfumul+
- Culoare
- Alb-crem luminos
- Parfum
- Puternic
- Note de parfum
- Note de pară, litchi și piper, completate de anason, iederă și trandafir.
- Înflorire
- Înflorire repetată
- Perioada de înflorire
- De-a lungul sezonului până la primele înghețuri
Locul lui în grădină+
- Unde îl poți planta
- Ronduri, Garduri vii
- Forma tufei
- Port arbustiv
- Înălțime la maturitate
- 100–120 cm
Plantare și rezistență+
- Expunere
- Soare direct
- Soare direct
- 6 ore pe zi
- Distanță de plantare
- 50 cm
- Rezistență la boli
- Foarte bună
- Rezistență la ger
- −20°C · RHS H6
- Toleranță la căldură
- Ridicată
Dimensiunile la maturitate și rezistența la ger sunt orientative. Amplasarea, clima și îngrijirea influențează dezvoltarea plantei și felul în care aceasta rezistă la temperaturi scăzute.
Plantează într-un loc cu minimum 6 ore de soare direct pe zi, în sol bine drenat, fără băltire.
Origine și premii+
- Creatorul soiului
- Delbard
- Colecție
- Grands Parfums
- Tip
- Trandafir teahibrid
- Codul soiului
- Delcrebla
Autenticitatea trandafirului tău
+
Fiecare trandafir Famous Roses este însoțit de o etichetă sau un card de autenticitate aprobat de ameliorator, cu denumirea soiului și marca comercială. Ai astfel garanția că primești soiul ales, cu frumusețea și caracteristicile care te-au atras.