Alain Souchon
- În stoc
- În așteptarea stocului
Află de ce → Închide ↑
Trandafirii la rădăcină nudă trebuie scoși din câmp doar după ce au intrat în repaus vegetativ, s-au maturizat și sunt pregătiți pentru iarnă.
Dacă sunt scoși prea devreme, plantele sunt supuse unui stres inutil, iar lăstarii nu au timp să se maturizeze și să se „lemnifice”.
La sfârșitul toamnei, odată cu scăderea temperaturilor, creșterea încetinește, frunzele cad, iar lăstarii se lignifică – adică se maturizează și se „lemnifică”. Astfel, trandafirii intră în iarnă bine pregătiți pentru temperaturile scăzute.
Nu forțăm sezonul doar pentru a livra mai devreme. Așteptăm momentul potrivit din ciclul natural al plantei, astfel încât clientul să primească un trandafir bine maturizat, viguros și pregătit pentru iarnă.
Dar nu vor îngheța peste iarnă?
Tocmai de aceea îi scoatem din câmp după maturizarea lăstarilor, astfel încât trandafirii să fie bine pregătiți pentru iarnă.
Famous Roses oferă 180 de zile garanție la prindere pentru trandafirii la rădăcină nudă.
Les createurs de roses sau, pe românește, creatorii de trandafiri sunt, de fapt, poeți nepublicati, ale căror creații sunt savurate vers cu vers, petală cu petală în cercurile iubitorilor de trandafiri. Penițele lor scriu doar pentru cei pregătiți, cei care au darul să înțeleagă că trandafirii sunt poezie pe acest pământ.
Una dintre cele mai reprezentative dar și cele mai premiate opere ale acestor creatori de roze este Alain Souchon, un trandafir cu un parfum puternic și bogat care, în funcție de climă și alte condiții externe, emană arome de căpșuni, anason sau zmeura proaspătă. Juriu ulx, din Buenos Aires, din Saverna sau din Tokyo considera că Alain Souchon e creația care merită cele mai multe aplauze, mai ales pentru felul în care i-a fost scris să aibă flori mai tot timpul, chiar și între valurile de înflorire.
Un alt lucru de menționat la aceasta capodopera e că fiecare floare are o anumită identitate și individualitate, toate fiind de un roșu-cardinal luminos, cu mai mult de 100 de petale. Alain Souchon e genul de operă care nu trebuie să lipsească din “biblioteca” niciunui grădinar sau din casa niciunui iubitor de roze, căci florile sale, tăiate în vază, rezistă mai mult de o săptămână. Acestui trandafir îi este dat să fie printre putinii rezistenți la căldură și boli, ceea ce-l face nemuritor cel puțin în sufletele noastre.
Recomandat pentru flori tăiate în vază și aranjamente florale. Floarea tăiată are o rezistență de aproximativ 5-7 zile.
Calitatea 1+ (premium). Tufele sunt de anul 2, sunt zdravene, obținute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi la ora actuală. Acesta le oferă trandafirilor vigoare și rezistență mare în timp.
Specie: Teahibrid Expunere: Soare Rezistență maladii: Foarte bună Perioadă înflorire: Din luna Mai până la îngheț Înălțime: 90-100 cm Distanță plantare: 50 cm Parfum: Da Diametru floare: 13 cm Premii: 4 medalii