Trandafiri de dulceata in balconul sau terasa apartamentului

Trandafiri de dulceata in balconul sau terasa apartamentului

Cum foarte multi dintre noi locuim la bloc dispunem de un balcon sau o terasa pe care le putem infrumuseta cu trandafiri Rosa Damascena plantati la ghivece sau jardiniere. Trandafirii Rosa Damascena sunt plante speciale deoarece sunt foarte frumosi, au un parfum puternic iar din florile lor se obtine o dulceata absolut delicioasa.

Trandafirii de dulceata Rosa Damascena, plantati in ghivece, pot trai la fel de mult ca cei plantati in pamant. Plantarea trandafirilor de dulceata in ghivece se face toamna tarziu sau primavara devreme. Pentru plantarea trandafirilor la ghivece sau jardiniere se alege un recipient cu un volum de minim 10 litri. Deoarece spatiul din recipient este limitat pentru dezvoltarea radacinilor, este obligatoriu sa folositi un pamant de foarte buna calitate.

Pentru un drenaj bun al apei, pe fundul recipientului, puneti un strat de aproximativ 2 cm de nisip sau petricele, dupa care acoperiti-l cu pamant. Pe cat posibil straduiti-va sa nu se amestece pamantul cu stratul de drenare. Daca trandafirul de dulceata Rosa Damascena este unul altoit, pozitionati trandafirul astfel incat, dupa ce umpleti recipientul cu pamant, altoiul sa fie cu 2 – 3 cm sub nivelul solului. Daca trandafirul a fost obtinut prin butasire pozitionati-l astfel incat locul de intersectie dintre radacina si crengile plantei sa fie cu 2 – 3 cm sub nivelul solului. Daca radacinile trandafirului sunt prea lungi acestea se rasucesc. Sub nici o forma sa nu lasati radacini orientate cu varful in sus. Evitati pe cat posibil sa taiati din radacini. Pamantul se taseaza foarte bine pentru a elimina eventualele pungi de aer. Se uda ambundent. Dupa plantare trandafirii se taie scurt, la 10 - 20 cm, pentru ca radacinile sa se dezvolte cat mai bine.

Pe durata iernii trandafirii cu radacina la ghiveci se se pun langa un perete incalzit al apartamentului. Astfel, peretele va radia caldura

Pe timpul verii trandafirii plantati la ghivece se uda de 1 - 2 ori pe saptamna astfel incat pamantul sa fie umed in permanenta. In nici un caz nu lasati apa sa balteasca in ghiveci. Daca apa va balti, radacinile vor incepe sa putrezeasca si riscati sa pierdeti planta.

Deveniti prietenul nostru pe
Facebook si fiti la curent cu concursurile si ofertele noastre speciale!